DEPUTAŢII BLOCULUI COMUNIŞTILOR ŞI SOCIALISTILOR AU CONTESTAT LA CURTEA CONSTITUŢIONALA DECIZIA MAJORITĂŢII PALAMENTARE CU PRIVIRE LA DESFAŞURAREA REFERENDUMULUI IN ZIUA ALEGERILOR
Deputaţii de opoziţie, ai Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS) au contestat marţi la Curtea Constituţională (CC) decizia majorităţii parlamentare cu privire la desfăşurarea referendumului naţional în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, la sfîrşitul anului 2024.
După cum transmite "INFOTAG", deputaşii BCS solicită verificarea constituţionalităţii modificărilor la Codul Electoral, prin care a fost permisă desfăşurarea referendumului naţional într-o zi cu alegeri prezidenţiale, locale sau parlamentare. Vlad Batrîncea, vice-speacherul Parlamentului si preşedintele fracţiunii BCS, a declarat că "în luna ianuarie, Parlamentul a modificat iarăşi Codul Electoral, fără coordonarea cu experţii Comisiei de la Veneţia şi consultarea organizaţiilor naţionale şi internaţionale". "Toate acestea s-au organizat în graba politică, care caracterizează PAS. Acţiunile partidului de guvernămînt sunt o absurditate juridică. Înţelegem perfect că toate se fac pentru a îmbunătăţi rezultatele lui Sandu la alegerile prezidenţiale", consideră socialistul.