AUTORITĂȚILE CENTRALE AU ANULAT DECIZIA COMISIEI PENTRU SITUAȚII EXCEPȚIONALE CHIȘINĂU CU PRIVIRE LA GRUPELE PRELUNGITE
Comisia Situații Excepționale (CSE) la nivel național a anulat miercuri decizia CSE Chișinău cu privire la grupele prelungite. După cum transmite ”INFOTAG”, ministrul educații Dan Perciun a comunicat jurnaiștilor că prin decizia primăriei care s-a pus pe umerii părinților achitarea taxelor pentru participarea copiilor la programul prelungit, însă autoritățile centrale au anulat-o.
”Asigurarea activității grupelor prelungite ține de responsabilitatea autorităților locale, spune ministrul, menționînd că CSE Chișinău nu are autoritatea de a lua o astfel de decizie, întrucât aceasta ar trebui luată de Consiliul Municipal.
Ministrul a subliniat că comisia națională a anulat si decizia CSE Chișinău cu privire la menținerea în funcție a șefului Direcției Educație Chișinău, Andrei Pavaloi. Anterior ministerul a emis o decizie cu privire la demiterea acestuia, deoarece nu a fost organizat un concurs pentru numirea lui în funcție.
Potrivit ministrului, prin acțiunile respective Primăria ”și-a depășit atribuțiile, guvernul se va adresa la ”organele competente” în acest sens.
Perciun a comunicat că Consiliul municipal trebuie să aprobe bugetul pentru anul curent, în care să fie ”alocate mijloace financiare pentru grupele cu program prelungit”.
”Dacă (primăria) va continua să încalce legislația, vom sesiza procuratura și Centrul national anticorupție. Acestea sînt încălcări ale atribuțiilor, abuz de putere, care se pedepsește cu amendă sau urmărire penală”, consideră el.