PREȘEDINTA MAIA SANDU A DECLARAT DESPRE IMPORTANȚA CONTINUĂRII SPRIJINULUI PENTRU UCRAINA ÎN CONTEXTUL RESPINGERII AGRESIUNII RUSIEI
Președinta Maia Sandu a subliniat importanța continuării sprijinului pentru Ucraina în eforturile sale de respingere a agresiunii militare a Rusiei. Potrivit biroului de presă al președintelui, Sandu a discutat luni cu un grup de experți, lideri de opinie publică și conducători ai organizațiilor neguvernamentale din SUA despre problemele securității regionale, consolidarea proceselor democratice în Republica Moldova și sprijinirea țărilor din regiune de către SUA în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
”Sprijinirea Ucrainei este vitală pentru securitatea Moldovei și a cetățenilor săi, precum și pentru stabilitatea pe întreg continentul”, a subliniat președinta.
Maia Sandu a apreciat în mod deosebit sprijinul generos acordat Republicii Moldova de către guvernul SUA, direct sau prin intermediul organizațiilor internaționale, cum ar fi Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), în gestionarea crizei umanitare provocate de invazia Rusiei în țara vecină.