VICE-PRIM-MINISTRUL DUMITRU ALAIBA CHEAMĂ DIN NOU CUMPARATORII DIN MOLDOVA SĂ ACHIZIȚIONEZE PRODUSELE AUTOHTONE
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a estimat că dacă fiecare cetățean al Republicii Moldova ar cheltui doar 200 de lei pe lună pentru achiziționarea de produse locale, acest lucru ar asigura o creștere a PIB-ului cu 1%. Despre acest lucru a scris el pe pagina sa de Facebook, îndemnând concetățenii să caute pe ambalajul produselor inscripția ”Fabricat în Moldova„ și codul care începe cu cifrele 484. ”Cumpărând produse locale, noi creăm și susținem locuri de muncă aici, acasă, contribuim la economia noastră”, a explicat vice-premierul moldovean. El a recunoscut că oriunde merge - în nord sau în sudul republicii, aude plângeri de la antreprenori cu privire la problema accesului la consumatori, la rafturile supermarketurilor. ”Pentru producătorii noștri, cei care produc în mod calitativ și competitiv, pregătim un complex de măsuri de sprijin”, a informat Alaiba.