BROAD STREET CAPITAL ANALIZEAZĂ OPORTUNITĂŢILE DE INVESTIŢII ÎN MOLDOVA
Ministrul Finanţelor, Petru Rotaru, şi directorul executiv al consorţiului Broad Street Capital Group (SUA), Alexander Gordin, au discutat, în cadrul unei întrevederi la Chişinău, despre oportunităţile investiţionale în sectorul energiei regenerabile din Moldova.
Serviciul de presă al ministerului a comunicat că au fost discutate şi modalităţile prin care potenţialii investitori pot susţine Moldova în implementarea mecanismelor investiţionale legate de proiectele de energie regenerabilă.
În cadrul dialogului, ministrul Finanţelor a exprimat recunoştinţa faţă de sprijinul constant oferit de Statele Unite ale Americii pentru progresul şi dezvoltarea Republicii Moldova şi pentru îmbunătăţirea mediului investiţional în ţară.
Referinţă "INFOTAG": Consorţiul de companii americane condus de Broad Street Capital oferă servicii bancare comerciale, de finanţare şi de dezvoltare strategică pentru comunitatea de afaceri şi pentru organizaţii guvernamentale.