Morgan Stanley: Băncile din SUA, mult mai expuse decât cele din Europa la criza imobiliară
Marile bănci europene au redus creditarea în sectorul proprietăţilor comerciale şi au jumătate din expunerea creditorilor americani, ceea ce face băncile din SUA mult mai vulnerabile deoarece preţurile pe piaţa clădirilor de birouri scad în continuare, susţin analiştii de la Morgan Stanley într-un raport publicat marţi, transmite Reuters.
Piaţa CRE - bunuri imobiliare comerciale - se confruntă cu cel mai sever declin de la criza financiară din 2008 - 2009, deoarece costurile mai ridicate de împrumut şi tendinţa de a lucra de acasă au afectat cererea pentru spaţiile de birouri.
Băncile regionale din SUA par cele mai expuse, alături de creditorii regionali din Germania care, spre deosebire de marile bănci europene, şi-au majorat expunerea. "Per ansamblu, credem că investiţiile CRE nu vor duce la evenimente sistemice, ci mai degrabă la un impact gestionabil asupra câştigurilor la o serie de bănci mici", susţin analiştii de la Morgan Stanley.
În "scenariul de stres", în care scăderea preţurilor proprietăţilor forţează băncile să recunoască pierderile şi calitatea creditului se înrăutăţeşte, câştigurile băncilor europene vor fi afectate cu 3% în următorii trei ani, ceea ce, spun analiştii, "este uşor de gestionat".
Aceasta este situaţia în cazul a 70% dintre marile bănci europene care şi-au redus din 2022 expunerea la aproximativ 5% din portofoliul lor de credite şi la aproape toţi creditorii care au expuneri de sub 1% la Statele Unite, unde rata de ocupare a birourilor este de 21%, faţă de 8% în Europa. În contrast, creditorii regionali din Germania au o expunere CRE de peste 20%, conform datelor Morgan Stanley.
În rândul creditorilor importanţi din Europa, Deutsche Bank are cea mai mare expunere CRE la piaţa americană, dar poate fi gestionată. Marile bănci americane au o expunere de aproximativ 11%, iar băncile de mărime medie, de aproximativ 30%, adaugă analiştii.
Riscurile legate de refinanţare şi rata de ocupare a birourilor sunt "motive cheie de îngrijorare" pentru piaţa globală, dar există "diferenţe semnificative" între băncile europene şi cele americane.
Analiştii de la Morgan Stanley estimează că aproximativ 660 miliarde de dolari de datorii CRE ajung la scadenţă în SUA în 2024, faţă de 150 - 200 de miliarde de dolari în Europa.