ŞASE COMPANII S-AU ÎNREGISTRAT PENTRU ELABORAREA STUDIILOR DE FEZABILITATE A CONSTRUCŢIEI A PATRU PODURI PESTE PRUT
Ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a remarcat progresele în proiectarea şi construcţia a patru noi poduri rutiere peste Prut, între Moldova şi România. Conform informaţiilor furnizate de INFOTAG, despre acest lucru a anunţat pe reţelele de socializare, amintind că este vorba despre podurile Costeşti - Stînca, Leova - Bumbăta, Leca - Fălciu şi Bărboieşti - Rediul de Jos.
"Azi au fost depuse şase oferte pentru elaborarea studiilor de fezabilitate ale acestora, care vor fi gata în termen de 12 luni. Proiectele prevăd construcţia podurilor peste Prut; drumuri care să le lege de infrastructura existentă; puncte de trecere a frontierei", - a declarat ministrul.
Potrivit lui Spînu, aceste drumuri vor asigura legătura atât cu infrastructura rutieră existentă, cât şi cu Autostrada A8 Tîrgu Neamţ - Iaşi - Ungheni - parte a coridorului european TEN-T, care este în curs de realizare.