ADJUNCTUL SECRETARULUI GENERAL AL NATO: PARTENERIATUL CU NATO VA AJUTA MOLDOVA ÎN PARCURSUL SĂU SPRE UNIUNEA EUROPEANĂ
Parteneriatul cu NATO va ajuta Moldova în parcursul său spre Uniunea Europeană. Potrivit INFOTAG, acest lucru a fost afirmat de către adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Gioană, la conferința jubiliară ”NATO și Republica Moldova - 30 de ani de parteneriat pentru pace”(PP).
”Cu excepția Ucrainei, puține țări simt în prezent aceeași presiune serioasă ca Moldova. Rusia continuă campania sa hibridă, șantajul energetic, încercările de destabilizare a democrației voastre. Moldova a răspuns clar, condamnând războiul lui Putin și aproape dublând cheltuielile pentru apărare. Toți aliații NATO susțin integritatea teritorială și suveranitatea voastră în limitele recunoscute internațional, cerând Rusiei să-și retragă trupele de pe teritoriul vostru”, a declarat Gioană.
El a subliniat că ”Moldova nu urmărește aderarea la NATO”, iar alianța respectă statutul de neutralitate al țării.
”Dar neutralitatea nu înseamnă izolare. Ea nu ne oprește să construim o colaborare strânsă și în creștere. Moldova participă de zece ani la misiunea de menținere a păcii în Kosovo. Lucrăm împreună pentru consolidarea apărării Moldovei, dezvoltarea capacităților de a face față dezastrelor tehnologice și naturale, provocărilor de securitate...”, a spus Gioană.