ANGAJAȚII MAIB AU PARTICIPAT LA ULTRAMARATONUL RUBICON 2024, ALERGÂND DIN CHIȘINĂU PÂNĂ ÎN BUCUREȘTI
Confucius spunea: „Oriunde te îndrepți, fă-o din toată inima”, iar oamenii maib urmează acest îndemn cu inspirație și convingere. Întrucât sportul este una dintre cele mai îndrăgite pasiuni ale oamenilor maib, în perioada 22 - 24 martie angajațiibăncii au participat în cadrul ultramaratonului Rubicon, unde au avut ocazia să se redescopere și să atingă obiective personale îndrăznețe.
Ediția din acest an a competiției Rubicon a pornit de la Arcul de Triumf din Chișinău și a culminat la Arcul de Triumf din București, unind prin sport capitalele celor două țări.
În cadrul cursei, participanții au parcurs un traseu de 478 de kilometri, alergând prin 5 raioane din Republica Moldova și 5 județe din România. Întregul traseu a fost împărțit în 46 de etape, fiecare raion sau județ având de la 1 la 10 etape. Pentru a obține o medalie, participanții au alergat cel puțin o etapă în acel județ sau raion.
Echipa maib a fost reprezentată la competiție de 9 angajați, membri ai comunității maib activ la superlativ, care au demonstrat că dedicația, voința și spiritul de echipă pot face realitate cele mai ambițioase aspirații.
Andrei Urzîca, manager relații clienți Business Banking, lider al comunității maib activ la superlativ:
„Cel mai frumos moment a fost să văd cum colegii care inițial erau sceptici, își depășesc limitele și cuceresc noi distanțe. Până în prezent, aceasta este cea mai mare cursă la care am participat și sunt sigur că nu va fi ultima, întrucât motivația mea rămâne de a consolida în continuare spiritul de echipă și de a atinge noi orizonturi împreună cu membrii comunității superlativilor maib”.
Vadim Martalog, merchandiser maib:
„Traseul a fost unul dificil, din cauza combinației de altitudini mari și viteză, dar a fost ceva nou și deosebit chiar și pentru cei care practică acest sport. Atmosfera și interacțiunea dintre noi a fost deosebită, ne susțineam și ne bucuram de răsăritul de soare frumos. Pot spune că am plecat de la Chișinău ca niște străini, iar la București am ajuns ca o familie.
Nu mi-am îndeplinit scopul de a alerga 200 de kilometri, dar am alergat 146. Cu certitudine, în timpul maratonului nu planificam să mai particip la asemenea curse, dar acum cred că aș repeta experiența.”
Pe lângă promovarea unui mod sănătos de viață, ultramaratonul Rubicon semnifică consolidarea relației și a colaborării dintre Republica Moldova și România, dar și depășirea propriilor limite pentru pasionații de alergare.
Reamintim că, la data de 27 martie, la București va fi organizat un alt eveniment, care urmărește același scop fundamental de a crea punți de conlucrare între Republica Moldova și România – cea de-a II-a ediție a forumului Moldova – România: Capital Bridges. Evenimentul este organizat de Bursa de Valori București în parteneriat cu WOOD & Co, Raiffeisen Bank International, EBA, AmCham și maib.
Tu conduci. Maib