Din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6%
26 martie 2024, Chișinău - Începând cu 1 aprilie, pensia medie va crește cu 262 de lei. Cuantumul majorării constă în valoarea indexării pensiilor cu 6% și ajustarea valorii pensiilor la creșterea economică (creșterea Produsului Intern Brut).
Astfel, ca urmare a indexării, pensia minimă va constitui 2778 de lei, iar mărimea medie a pensiei pentru limita de vârstă va crește cu 249 de lei și se va majora, după indexare, de la 2067 la 3926 de lei.
Comparativ cu anul 2021, la începutul mandatului acestui Guvern, pensia medie pentru limită de vârstă a crescut de la 2067 la 3926 de lei, ceea ce constituie 90%, iar pensia minimă a crescut de la 1143 la 2778 de lei, o creștere de 143%. În ambele cazuri, creșterea cumulativă a depășit considerabil inflația cumulativă pentru aceeași perioadă.
Indexarea pensiilor se va realiza pentru circa 679 963 de beneficiari, inclusiv 528 666 de beneficiari de pensii pentru limită de vârstă și 98 823 de beneficiari de pensii de dizabilitate.
Raportul dintre pensia minimă și minimul de existență calculat de Biroul Național de Statistică (BNS) pentru pensionari a crescut de la 66%, în aprilie 2021, la 115% în semestrul I al anului 2023. Doar în mandatul acestui Guvern pensia minimă a acoperit integral minimul de existență pentru un pensionar, calculat de BNS.
În raport cu salariul mediu net, pensia minimă a crescut de la 16% la 25%: la începutul anului 2021, un pensionar cu pensia minimă primea doar 16% din echivalentul salariului mediu net, iar acum - 25%.
De asemenea, Guvernul a lansat, în decembrie 2023, un program care a achitat o plată unică de 3 000 de lei pentru 56 de mii de pensionari care s-au născut înainte de 1945 și au o pensie mai mică de 3 000 lei.