SOCIALIȘTII LANSEAZĂ CAMPANIA ”INTERESUL NAȚIONAL - O PRIORITATE PENTRU PSRM”
Socialiștii au anunțat lansarea campaniei informaționale republicane ”Interesul Național – O prioritate pentru PSRM” care va demara pe 30 martie. Conform INFOTAG, acest lucru a fost declarat într-o conferință de presă miercuri de către președintele PSRM, Igor Dodon, reales în această funcție în weekendul trecut.
”Am încercat adesea să trăim cu idei străine, impuse din afară, uitând de interesele patriei noastre și ale poporului nostru - a venit timpul să încetăm acest lucru. Să punem în centrul vieții noastre pe noi înșine - cetățenii Republicii Moldova, țara noastră, interesele sale naționale și viitorul nostru. Moldova se află astăzi într-un impas. Oamenii devin săraci și își pierd încrederea în stat. Așa nu mai putem trăi! Există o soluție - să ne bazăm pe interesele noastre naționale. Și suntem hotărâți să transmitem cetățenilor aceast adevăr evident. Puterea în țară trebuie schimbată, altfel acest regim anti-popor va ”reseta” complet Moldova”, a declarat liderul socialiștilor.
Membrul executivului formațiunii, Vlad Bătrîncea, a subliniat că principalul obiectiv al campaniei este independența, suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova, care nu ar trebui să devină un instrument în jocurile geopolitice.
„Instrumentul nostru este neutralitatea, pe care trebuie să o folosim pentru a promova interesele Moldovei. Nu avem dușmani, dar nu vom permite folosirea țării în jocurile de politică externă. Să dezvoltăm relații atât cu Vestul, cât și cu Estul. Fundamentul republicii este poporul, limba, obiceiurile și valorile tradiționale. Și nu vom permite impunerea lucrurilor străine nouă”, a spus deputatul.
Un alt membru al executivului, Olga Cebotari, vede prioritățile țării în „politica externă echilibrată, menținerea suveranității, independenței, neutralității constante și necesitatea restabilirii integrității teritoriale a țării”.
„Politicienii sunt obligați să rezolve problema integrității teritoriale a Republicii Moldova, restabilirea potențialului său industrial și economic. Reintegrarea țării trebuie să devină o idee națională pentru toți. Și avem un plan pașnic pentru rezolvarea acestei probleme”, a informat Cebotari, pledând pentru un parteneriat strategic cu Rusia, țările CSI, China și Turcia.
Experții remarcă că evenimentul este de fapt începutul campaniei electorale a lui Igor Dodon pentru alegerile prezidențiale. El a declarat că dorește să candideze pentru funcția de șef al statului, iar discursul său la congresul PSRM de sâmbătă a fost dedicat criticilor la adresa președintei Maia Sandu, vorbind totodată despre „interesul național”.