PREȘEDINTELE ”PARTIDULUI NOSTRU” SE ARATĂ ÎNGRIJORAT DE FAPTUL CĂ „AUTORITĂȚILE ASCUND PREȚUL GAZULUI DIN SUA”
Președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că „autoritățile Moldovei ascund prețul gazului lichefiat importat din SUA”. Potrivit INFOTAG, el consideră că ”prea costisitoare sunt secretele autorităților PAS pentru poporul Moldovei”.
Politicianul a scris pe rețelele de socializare joi că a fost „șocat de declarația ministrului Energiei că nu poate dezvălui cifra pe care o plătește Moldova pentru achiziționarea gazului lichefiat din SUA”.
„Cum poate fi secret un preț stabilit pe piețele internaționale?! Ce schemă doresc să ascundă din nou cei din PAS, care se îmbogățesc pe seama cetățenilor? La fel de scandaloasă este și ascunderea CV-ului președintelui Comisiei Pre-Vetting, un olandez cu probleme de integritate și impartialitate, trimis în Moldova pentru a verifica integritatea moldovenilor”, a scris politicianul.
Usatîi este convins că „Partidul Nostru” și susținătorii săi „vor reuși să obțină alegeri parlamentare anticipate”.
„Ajungând la putere, vom dezvălui și vom arăta întregului popor tot ceea ce actuala conducere catastrofală a PAS încearcă acum să ascundă sub preș”, a scris Usatîi.