Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a ajuns în China
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a sosit luni în China, au anunţat serviciile sale, pentru o vizită oficială vizând întărirea legăturilor cu Beijingul, partener diplomatic şi economic cheie al Moscovei, notează AFP.
Ministerul rus de Externe a anunţat pe reţeaua X că Serghei Lavrov a aterizat la Beijing.
Demnitarul rus va rămâne până marţi în capitală, unde urmează să se discute cu omologul său chinez, Wang Yi, potrivit unui comunicat anterior al ministerului rus.
"Este prevăzut un schimb aprofundat de opinii pe o serie de +subiecte fierbinţi+", a indicat comunicatul, ministerul rus citând "criza ucraineană şi situaţia din regiunea Asia-Pacific".
Cei doi lideri "vor discuta o gamă largă de probleme legate de cooperarea bilaterală, precum şi despre cooperarea pe scena internaţională", a mai precizat comunicatul.
De la declanşarea atacului Rusiei asupra Ucrainei în februarie 2022, relaţiile dintre Moscova şi Beijing s-au întărit foarte mult.
În martie 2023, Xi Jinping a vizitat Moscova, reafirmând alături de Vladimir Putin "prietenia fără limite" dintre ţările lor, care ambele denunţă hegemonia occidentală pe scena internaţională.
Preşedintele rus a mai discutat cu omologul său chinez şi în cadrul forumului Noile Drumuri Mătăsii la Beijing, în octombrie.
China, care se prezintă ca o parte neutră în conflictul din Ucraina, dar care de doi ani a devenit principalul partener economic al Rusiei, pledează pentru o rezolvare politică pentru a pune capăt luptelor.
Beijingul este îndemnat frecvent de occidentali să joace un rol mai activ în reglementarea ostilităţilor, prin folosirea influenţei sale asupra Moscovei.