Premierul japonez a mers la Casa Albă înainte de începerea oficială a vizitei sale de stat în SUA
Preşedintele american Joe Biden l-a primit marţi pe premierul japonez Fumio Kishida la Casa Albă, înaintea unei vizite de stat care începe oficial miercuri şi care se concentrează pe consolidarea legăturilor de apărare dintre cele două ţări în Pacific în faţa ambiţiilor Chinei, relatează AFP.
Şeful guvernului japonez, în vârstă de 66 de ani, însoţit de soţia sa Yuko, este primul lider nipon care a primit onorurile unei vizite de stat la Washington după Shinzo Abe, în 2015.
Jill şi Joe Biden i-au primit mai întâi pe soţii Kishida la Casa Albă înainte de a lua cina cu ei într-un restaurant din cartierul Georgetown din capitala americană.
Soţia preşedintelui american a declarat că vizita "marchează prietenia înfloritoare dintre Statele Unite şi Japonia".
Vizita premierului nipon subliniază mai ales importanţa acordată de Joe Biden consolidării alianţelor în faţa unor ţări precum China, Rusia şi Iran, într-o lume din ce în ce mai incertă, notează AFP.
Joi, preşedintele Biden va găzdui primul summit trilateral dintre Japonia, Filipine şi Statele Unite.
Vizita de stat a premierului Fumio Kishida va începe oficial miercuri la Casa Albă cu o primire cu o fanfară militară, urmată de o întâlnire în Biroul Oval, o conferinţă de presă comună şi, în final, o cină de gală.
Potrivit mai multor mass-media americane, Joe Biden şi Fumio Kishida ar putea conveni în cadrul acestei vizite de stat asupra unei transformări semnificative a structurilor comune de apărare dintre cele două ţări. Scopul este acela ca forţele lor armate să devină mai agile în cazul unei crize, în special în cazul unei invazii a Taiwanului de către Beijing, potrivit experţilor.
Ferm pacifistă timp de mai multe decenii, Japonia a făcut schimbări în politica sa de apărare în ultimii ani "printre cele mai semnificative şi considerabile" după cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat ambasadorul Statelor Unite în Japonia, Rahm Emanuel, înaintea vizitei de stat.