GUVERNUL VA ÎNCEPE NEGOCIERI CU SUA PRIVIND VÂNZAREA TERENULUI DE SUB FOSTUL STADION REPUBLICAN
Miercuri, cabinetul de miniștri a adoptat o hotărâre privind inițierea negocierilor pentru un acord cu guvernul SUA cu privire la achiziția proprietății pentru noua clădire a ambasadei SUA în Republica Moldova.
Potrivit INFOTAG, a fost aprobată componența echipei de negociatori. Delegația va fi condusă de secretarul general al guvernului, Artur Mija. Vor face parte și ministrul culturii, Sergiu Prodan, directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojocaru, reprezentanții ministerelor de externe, economiei, justiției și infrastructurii.
”În cadrul negocierilor, va fi aprobat textul documentului, suma și alte detalii tehnice”, a declarat Mija.
La sfârșitul lunii martie, guvernul a anunțat elaborarea unui nou acord, în baza căruia terenul de 5,2 hectare (terenul fostului Stadion Republican) va fi vândut pentru construirea viitoarei ambasade a SUA. Se estimează că prețul de vânzare va fi de aproximativ 15 milioane de euro. Banii proveniți din vânzarea terenului vor fi direcționați către crearea Centrului de Artă și Cultură Modernă Universul; reparații la școlile sportive din întreaga țară; efectuarea studiului economic și tehnic și proiectarea viitorului Stadion Național.