FONDATOAREA “PLATFORMEI MOLDOVA”, IRINA VLAH, CONSIDERĂ IRESPONSABILĂ ATITUDINEA PREȘEDINTEI FAȚĂ DE CETĂȚENII MOLDOVEI
Fondatoarea “Platformei Moldova”, Irina Vlah, consideră iresponsabilă atitudinea președintei Maia Sandu față de cetățenii Moldovei, întrucât nu a primit niciun răspuns la scrisoarea deschisă trimisă acum 10 zile către Sandu. În scrisoare, Vlah a atras atenția asupra îngrijorărilor exprimate de oameni în cadrul campaniei "Vocea poporului".
"În aceste condiţii, noi, cei din „Platforma Moldova”, declarăm că nu vom abandona cetăţenii, lăsându-i în incertitudine şi măcinaţi de temeri, aşa cum a făcut-o Maia Sandu. Din acest moment, „Platforma Moldova” pune în aplicare un amplu mecanism de monitorizare a acţiunilor guvernării şi personal ale Maiei Sandu. Scopul acestei monitorizări va fi identificarea tuturor posibilelor pericole în adresa păcii, care vor reieşi din acţiunile puterii", a declarat Vlah.
Potrivit ei, "dacă autorităţile nu-şi vor schimba comportamentul sfidător şi vor continua să ne ofere motive să deducem că Moldova poate fi atrasă în jocuri murdare în stare să submineze pacea, vom purcede la implementarea unui proiect de alternativă – Coaliţia pentru pace".
"Acesta va fi un instrument civic pe platforma căruia se vor regăsi toţi acei ce vor dori să-şi conjuge eforturile pentru asigurarea păcii în Moldova", a zis Vlah.