Oamenii de ştiinţă avertizează asupra riscurilor asociate cu ''neurotehnologiile''
Un ONG american a avertizat miercuri asupra pericolelor pe care "neurotehnologiile" le reprezintă pentru publicul larg, referindu-se la comercializarea unor aparate care sunt capabile să înregistreze activitatea creierului sau chiar să o influenţeze, în absenţa unor garanţii suficiente pentru consumatori, informează AFP.
Respectând aceste recomandări, Colorado a devenit primul stat american care a promulgat o lege pentru protejarea confidenţialităţii "datelor neuronale".
"Este o premieră pentru un stat american şi în lume, în general", a declarat Jared Genser, cofondator al Neurorights Foundation, într-o conferinţă de presă organizată miercuri.
Acest ONG încearcă să alerteze autorităţile în legătură cu riscurile prezentate de aparate care se înscriu în sfera "neurotehnologiilor": bentiţe pentru îmbunătăţirea somnului, căşti pentru meditaţie, senzori cranieni pentru îmbunătăţirea jocului de golf, etc.
Aceste dispozitive pot să culeagă date extrem de personale şi să le analizeze în cadrul unei aplicaţii concepute pentru a îl informa pe utilizator asupra performanţelor sale, dar şi pentru a îi influenţa comportamentul.
"Gândurile voastre, amintirile voastre, imaginaţia voastră, emoţiile voastre, comportamentul vostru, subconştientul vostru au loc în creier", a subliniat medicul neurolog Rafael Yuste, preşedintele Neurorights Foundation şi directorul Neurotechnology Center din cadrul Universităţii Columbia.
Studiul publicat miercuri de acest ONG arată că principalele companii vizate, în general start-up-uri puţin cunoscute, culeg aceste date extrem de personale fără să se limiteze doar la cele de care au nevoie pentru dispozitivele lor. Şi întrucât aceste aparate nu sunt aprobate de autorităţile de reglementare sanitară, ele evită legile care se aplică aparatelor medicale.
"Încă şi mai îngrijorător este faptul că majoritatea acestor companii îşi permit, de asemenea, să partajeze datele neuronale cu o serie de terţi care nu sunt specificaţi", a precizat ONG-ul american.
Specialiştii din acest domeniu se declară îngrijoraţi şi în legătură cu pericolele care există pe termen lung.
"Mai devreme sau mai târziu, o companie va vinde stimulatoare magnetice pentru a îmbunătăţi memoria. Va fi cel de-al doilea val de neurotehnologii comercializate către publicul larg, ceea ce va permite manipularea activităţii cerebrale", a explicat Raphael Yuste.
"Iar asta nu este ceva ştiinţifico-fantastic", a insistat el, evocând experimente desfăşurate în laborator, în timpul cărora cercetătorii au reuşit să descifreze gândurile unor oameni.
Ştiinţa pe care se bazează astfel de proiecte progresează cu rapiditate, graţie implanturilor neuronale, care se apropie cât mai mult posibil de semnalele cerebrale, şi datorită inteligenţei artificiale generative, care contribuie la traducerea acestor semnale.
Aparatele comercializate în prezent se adresează unui public încă restrâns, dar giganţii din domeniul tehnologiei, precum Meta şi Apple, ar putea lărgi considerabil această piaţă, ce ar putea să ajungă la milioane de persoane.
"Apple a depus recent o cerere de brevet pentru a ataşa senzori de electroencefalografie (care măsoară activitatea electrică a creierului) în următoarea generaţie de AirPods (căşti fără fir)", a dezvăluit Jared Genser.