1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. ​ NOI INFORMAŢII DESPRE MERSUL CAMPANIEI „VOCEA POPORULUI”
22:30 - 24.04.2024
1
0 /5 Stars by
0
0

​ NOI INFORMAŢII DESPRE MERSUL CAMPANIEI „VOCEA POPORULUI”

​ NOI INFORMAŢII DESPRE MERSUL CAMPANIEI „VOCEA POPORULUI”

Anterior, am prezentat public îngrijorările şi nemulţumirile expuse de oameni în cadrul campaniei „Vocea Poporului”, care ţin de: situaţia demografică (pustiirea satelor); acţiunile guvernării, care induc oamenilor ideea că se pun la cale scenarii în stare să submineze pacea; dictatura, care-şi face simţită prezenţa în Moldova tot mai mult şi mai mult; sărăcia, care sub guvernarea echipei Maiei Sandu a atins cote greu de imaginat anterior; corupţia, care înfloreşte mai mult ca oricând; creşterea galopantă a datoriei de stat, pe care va trebui să o achităm nu doar noi şi copiii noştri, ci şi nepoţii. Aceste teme răsună constant în discuţiile noastre cu oamenii, de aceea în noua relatare despre mersul campaniei „Vocea Poporului” nu ne vom referi la ele, ci la subiecte pe care nu le-am mai abordat până acum, chiar dacă, de asemenea, au fost menţionate de oameni în contextul îngrijorărilor pe care le au.

Un subiect de acest fel este închiderea/comasarea/lichidarea şcolilor, spitalelor, şcolilor profesionale. De multe ori, în cadrul discuţiilor cu oamenii, eu şi colegii mei suntem întrebaţi: De ce echipa Maiei Sandu se concentrează doar pe distrugere, dar nu pe a construi ceva bun, frumos? Oamenii nu înţeleg de ce guvernarea vede doar efectul, nu şi cauza şi de ce nu încearcă să contribuie la soluţionarea problemelor, în loc să le agraveze. Cetăţenii încearcă să înţeleagă argumentele guvernării că, dacă scade numărul de copii, procesul de studii nu mai poate fi organizat ca şi până acum; dacă scade numărul de populaţie, e nevoie de altă abordare în ceea ce ţine de numărul de spitale. Dar oamenii nu pot înţelege altceva: De ce guvernarea se face că nu vede că scăderea numărului populaţiei de la sate, inclusiv a numărului de copii şi tineri are loc din vina PAS-ului? Numai în anii de guvernare ai PAS din ţară au plecat pentru totdeauna peste 120 mii cetăţeni, o treime dintre care sunt tineri. PAS a făcut viaţa în Moldova insuportabilă, a crescut nivelul sărăciei, corupţiei, birocraţiei şi din aceste motive aceşti oamenii au plecat. Deci, întâi PAS a creat condiţii insuportabile ca oamenii să fie nevoiţi să plece de aici, iar apoi, sub pretextul că scade numărul populaţiei de la sate, scade numărul de copii, s-a apucat să închidă şcoli, spitale, şcoli profesionale. Deci, în acest caz concluzia oamenilor este că echipa Maiei Sandu nu oferă soluţii, ci creează probleme. Crima lor este dublă – alungi oamenii din ţară, după care foloseşti această catastrofă ca pe o scuză pentru a distruge ce a mai rămas de distrus, în special în mediul rural. Căci, un sat fără şcoală şi fără o instituţie unde oamenilor să li se ofere o minimă asistenţă medicală, este un sat pe cale de dispariţie.

Un alt subiect abordat frecvent de cetăţeni este situaţia criminogenă, în special în mediul rural. Oamenii ne spun că atât de vulnerabili din punct de vedere al securităţii personale ei s-au simţit doar în sălbaticii ani 90 ai secolului trecut. Ei nu au siguranţa că nu vor fi atacaţi în propria locuinţă, că nu li se va fura şi puţinul avut pe care-l au, pentru că în special satele sunt pline de diverşi inşi dubioşi, de care nu se ocupă nimeni. Oamenii se plâng că nimeni nu se ocupă în serios de fărădelegile la care sunt supuşi şi că multe infracţiuni nici nu sunt înregistrate „pentru a nu strica statistica frumoasă” de care guvernarea are atât de mult nevoie. Mesajul cetăţenilor pentru echipa Maiei Sandu este: nu vă ascundeţi după cifre frumoase pe care le desenează cineva şi care arată că securitatea oamenilor este asigurată – faceţi ceva ca oamenii să se simtă în siguranţă, dacă nu atunci când merg pe drum, cel puţin în propria curte, în propria casă.

Încă un subiect care-i deranjează mult pe cetăţeni este atitudinea echipei Maiei Sandu faţă de localităţi: dacă nu împărtăşeşti viziunile PAS sau dacă primarul nu trece de partea PAS, localitatea este pedepsită, fiind trecută în lista neagră.

Iar aceasta înseamnă că respectivele localităţi vor fi discriminate şi de acum încolo, nu vor beneficia de finanţări sau, dacă şi vor beneficia, atunci aceasta se va face mai mult de ochii lumii. Deseori suntem întrebaţi: De ce Maia Sandu şi echipa sa, care au promis vremuri bune, împart oamenii şi localităţile în buni şi răi, de ce discriminează pe principii politice, de ce nu asigură autonomia locală reală pe care au promis-o, dar fac şi mai dependente teritoriile de mofturile celor de la putere? Cei care au crezut cuvintelor frumoase ale Maiei Sandu şi a celor din PAS, acum se simt trădaţi, minţiţi, dezamăgiţi.

O altă temă dureroasă pentru cetăţeni estre nesiguranţa în ziua de mâine. Marea majoritate a oamenilor cu care am discutat până acum în cadrul campaniei „Vocea Poporului” ne spun că niciodată nu au avut o nesiguranţă în ziua de mâine atât de mare. Această nesiguranţă e mai mare chiar decât în anii 90 ai secolului trecut. Oamenii ne spun că atunci aveau cel puţin speranţa că, odată ce se va finaliza trecerea la democraţie şi economie de piaţă, starea de lucruri se a normaliza. Acum ei nu au această speranţă, deoarece văd că lucrurile degradează continuu şi lumina din capătul tunelului nu se vede. Unii cred că Republica Moldova va fi atrasă în război, alţii – că-şi va pierde statalitatea, a treia categorie – că pur şi simplu vom fi abandonaţi de toţi şi vom deveni o zonă gri în această parte a Europei. Această nesiguranţă în ziua de mâine, acest pesimism avansat a apărut în ultimii doi ani, adică de când toată puterea este concentrată în mâinile echipei Maiei Sandu. De când PAS e la putere, tinerii nu-şi văd viitorul în Moldova, persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 60 de ani încearcă să-şi asigure cumva existenţa lor şi celor apropiaţi, fără a avea careva speranţe sau aşteptări de la stat, iar pensionarii se gândesc cu groază că mâine nu va mai avea cine să le asigure pensia.

Iată, acestea sunt tristele, dar adevăratele „reuşite” ale echipei Maiei Sandu, dar nu ceea ce vedem şi auzim în fiecare zi de la presa galbenă, controlată de guvernare. Dar, indiferent de această situaţie dramatică, eu şi colegii din „Platforma Moldova”, considerăm că încă nu e totul pierdut. Mai avem posibilitate să salvăm ţara, să soluţionăm gravele probleme cu care se confruntă oamenii, să le redăm speranţa că o viaţa mai bună în Moldova e posibilă - şi asta vom face în continuare.

Chişinău, 24 aprilie 2024

Irina Vlah, fondatoarea „Platformei Moldova”

**

*DISCLAIMER: Acest articol reflectă punctul de vedere al autorului şi nu coincide neapărat cu cel al agentiei INFOTAG.


Publicat de:Наталья
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2024
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее