MOLDOVA SĂRBĂTOREȘTE 10 ANI DE LA LIBERALIZAREA REGIMULUI DE VIZE CU ȚĂRILE SCHENGEN
Duminică, 28 aprilie, Republica Moldova a sărbătorit 10 ani de la liberalizarea regimului de vize cu țările Acordului Schengen. Potrivit INFOTAG, cu această ocazie, s-a constatat că în această perioadă de timp peste 2,5 milioane de cetățeni moldoveni au beneficiat de regimul liberalizat de vize și au efectuat peste 31 de milioane de traversări de frontieră.
„Timp de zece ani, noi călătorim liber, fără vize în Uniunea Europeană. A deveni stat membru al UE este esențial nu doar pentru ca libera circulație să fie garantată, dar și pentru pace, prosperitate și democrație. Moldovenii sunt europeni și merită să trăiască liber, să meargă unde vor, să muncească unde vor, la fel ca toți cetățenii europeni”, a declarat președinta Maia Sandu.
„De 10 ani moldovenii călătoresc fără vize în UE! Peste 30 de milioane de treceri de frontieră pentru a-i vedea pe cei dragi, pe mame și tați, pe frați și surori, pentru afaceri, studii, pentru a călători și a fi liberi!” - a subliniat premierul Dorin Recean.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că „este important acum să prețuim această libertate și să continuăm să vorbim despre avantajele de a face parte dintr-o mare familie europeană”.
La data de 28 aprilie 2014. Uniunea Europeană a anulat obligativitatea vizelor pe termen scurt pentru cetățenii moldoveni. Moldova a devenit prima țară din Parteneriatul Estic care a primit un regim fără vize cu Uniunea Europeană.