AGRICULTORII MOLDOVENI CER CONSULTĂRI PUBLICE PE MARGINEA PROIECTULUI DE LEGE PRIVIND CAMERELE AGRICOLE
Asociația „Forța Fermierilor” cere consultări publice în Parlament pe marginea proiectului de lege privind organizarea și funcționarea camerelor agricole, care a fost votat săptămâna trecută în prima lectură. Conform INFOTAG, în caz contrar, agricultorii amenință cu noi proteste.
Potrivit agricultorilor, prin promovarea proiectului de lege, „ministerul intenționează să exercite o imixtiune politică în mediul asociativ agricol prin impunerea acestor asociașii ăn mod forțat”.
„Ni se bagă pe gât o formulă de un fel de colectivizare, care contravine valorilor europene și discreditează vectorul european promovat de actuala guvernare”, a declarat „Forța Fermierilor”.
Potrivit asociației, ministerul face presiuni pentru ca fermierii care refuză să devină membri ai Camerelor de Agricultură să nu mai fie eligibili pentru subvenții.
„Acest proiect de lege este neconstituțional și antidemocratic, având ca scop stabilirea unui control politic asupra unuia dintre cele mai influente grupuri sociale, fermierii, iar organizația noastră se va opune adoptării sale prin toate mijloacele legale posibile”, a declarat asociația, amenințând cu noi proteste.