GUVERNUL APROBĂ MODIFICĂRILE LA LEGEA MONUMENTELOR DE FOR PUBLIC
Guvernul a aprobat marți un proiect care conține un șir de amendamente la legea cu privire la monumentele de for public.
După cum relatează INFOTAG, proiectul are drept scop descentralizarea competențelor în ridicarea monumentelor. Astfel, organele administrației publice locale de nivelul întâi și al doilea, precum și autoritățile Găgăuziei, vor avea dreptul de a decide cu privire la ridicarea monumentelor pe terenurile care le aparțin.
Cu toate acestea, deciziile pot fi luate doar după un aviz favorabil al Ministerului Culturii. Până acum, pentru ridicarea unui monument la nivel local era necesară aprobarea guvernului. Atribuirea statutului de protecție națională va rămâne de competența parlamentului.
Proiectul prevede, de asemenea, că guvernul poate iniția o procedură de desființare a monumentelor cu statut de protecție locală dacă acestea încalcă ordinea publică sau contravin bunelor moravuri publice.