Prim-ministrul Dorin Recean, în discuții cu autoritățile publice locale din raionul Taraclia
24 mai 2024, Taraclia – Îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din întreaga țară, modernizarea infrastructurii și implementarea proiectelor la nivel local pentru dezvoltarea Republicii Moldova după modelul european au fost subiectele discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu autoritățile publice locale (APL) și reprezentanții serviciilor desconcentrate din raionul Taraclia, locuit preponderent de etnici bulgari.
Șeful Executivului a vorbit despre necesitatea consolidării cooperării dintre autoritățile publice centrale și locale pentru asigurarea condițiilor mai bune de trai pentru oamenii de toate etniile, dar și pentru accelerarea procesului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. De asemenea, premierul a subliniat importanța referendumului privind integrarea Republicii Moldova în UE, care se va desfășura în toamna acestui an și va asigura coeziunea socială pentru viitorul prosper al țării.
„Ancorăm ireversibil țara noastră pe calea europeană și construim o Moldovă pașnică, multiculturală, în care cetățenii se tratează cu respect, iar statul are grijă de oameni. Tot ce facem astăzi – numeroase proiecte de infrastructură și dezvoltare - vor schimba în bine orașele și satele din toată țara și vor aduce Europa la noi acasă”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
În context, prim-ministrul Dorin Recean a îndemnat aleșii locali să beneficieze de oportunitățile oferite de Programul Național „Satul European” pentru a investi în drumuri, grădinițe, școli și spitale, dar și pentru a exersa în scrierea proiectelor: „În curând, vom beneficia de fonduri de preaderare, iar procesul de scriere a proiectelor este foarte important în acest sens. Va trebui să lucrăm intens pentru a organiza activitatea noastră și a structura obiectivele pe care le urmărim în beneficiul oamenilor”.
Primarii din regiune s-au referit la necesitatea termoizolării clădirilor publice și reabilitării drumurilor locale. În cadrul discuțiilor, au mai fost abordate subiecte ce se referă la instituțiile de învățământ, precum și la integrarea în societate a persoanelor social-vulnerabile.