PREMIERUL DORIN RECEAN PREZINTĂ PROGRAMUL PRIMA CASĂ PLUS
Prim-ministrul Dorin Recean a prezentat programul extins de creditare ipotecară preferențială Prima Casă Plus. Primul ministru a explicat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că acest program presupune inovații, relatează INFOTAG.
Programul a extins semnificativ lista beneficiarilor, acum vor putea participa la program reprezentanți ai unor profesii precum avocați, executorii judecătorești, artiști, „sunt toți cei care pot confirma veniturile”.
Suma împrumutului a fost majorată de la 1 milion la 2,5 milioane de lei. Termenul de rambursare a fost majorat de la 25 la 30 de ani.
De asemenea, valoarea garanțiilor de stat a fost majorată de la 50 la 70 la sută pentru locuințele cumpărate în afara Chișinăului. Iar în capitală, garanțiile sunt majorate de la 50 la sută la 65 la sută pentru imobilele date în exploatare în decurs de 10 ani înainte de solicitare.
Potrivit premierului, pentru participanții actuali la program este asigurată posibilitatea de recreditare sau de schimbare a creditorului (inclusiv a condițiilor de creditare).
„Cei care au în prezent o locuință de 50 de metri pătrați sau mai puțin pot aplica pentru a achiziționa o locuință mai mare prin programul Prima Casă Plus”, a precizat Recean.
Programul va intra în vigoare începând cu luna iulie 2024.
Referință INFOTAG: Guvernul investește anual 160 de milioane de lei în programul Prima Casă (în vigoare din primăvara anului 2018) și urmează să dubleze această sumă.