REPREZENTANȚII ȚĂRILOR DIN PARTENERIATUL ESTIC DISCUTĂ LA CHIȘINĂU DESPRE SECURITATEA CIBERNETICĂ ÎN SECTORUL ENERGETIC
Oportunități de consolidare a securității cibernetice în sectorul energetic - acesta este subiectul principal al trainingului care s-a deschis miercuri la Chișinău. Acesta a fost organizat de Ministerul Energiei în parteneriat cu Consiliul Autorităților Europene de Reglementare în domeniul Energiei (CEER) și a reunit reprezentanți ai ministerelor energiei, autorităților de reglementare și operatorilor de sistem din țările Parteneriatului Estic.
Organizatorii au declarat pentru INFOTAG că atelierul interactiv de două zile explorează oportunitățile de îmbunătățire a metodelor și instrumentelor de securitate cibernetică în sectorul energetic, precum și a rezilienței cibernetice.
Progresele în domeniul digitalizării conduc la dezvoltarea energiei, permițând furnizarea de servicii inovatoare și mai bune pentru consumatori. Cu toate acestea, odată cu digitalizarea sectorului energetic, cresc și riscurile cibernetice, cu o expunere sporită la atacuri cibernetice, care reprezintă un pericol pentru consumatorii personali, dar și pentru securitatea aprovizionării cu energie", a declarat Cristina Pereteatcu, secretar de stat în Ministerul Energiei, în deschiderea seminarului.