ADRESARE către Mihail Popşoi, ministru al Afacerilor Externe
Stimate Dle Popşoi!
După cum au convenit anterior conducerea Republicii Moldova şi NATO, în anul 2024, Ministerul pe care îl conduceţi urma să înceapă consultările cu Alianţa Nord-Atlantică privind un nou program de cooperare, numit şi „formă superioară de parteneriat”. Acest nou parteneriat ar urma să intre în vigoare din 2025 şi să fie implementat până în 2028, inclusiv.
În ianuarie 2024, Ministerul pe care-l conduceţi a specificat că în noul parteneriat vor figura şi noi obiective şi nu s-a exclus faptul că aceste obiective ar putea fi influenţate de contextul regional de securitate şi de situaţia din Ucraina.
Tot atunci s-au făcut mai multe paralele, menţionându-se că noul parteneriat al Republicii Moldova cu NATO ar putea fi după modelul parteneriatelor pe care Alianţa Nord-Atlantică le are cu Australia, Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeeleandă etc.
În context, am câteva întrebări pentru Dvs.:
1. La ce etapă sunt negocierile dintre Ministerul pe care-l conduceţi şi NATO privind noul parteneriat?
2. Care sunt prevederile noului parteneriat agreate până la această etapă?
3. De ce la subiectul noului parteneriat cu NATO nu se comunică nimic?
4. Ce prevederi specifice se negociază luându-se în calcul contextul de securitate actual din regiune şi cum se expune asupra proiectului noului document situaţia din Ucraina?
5.Va fi supus sau nu dezbaterilor publice proiectul noului parteneriat dintre Republica Moldova şi NATO?
6. În ce măsură ţineţi cont, la negocierea acestui parteneriat, de principiul constituţional de neutralitate?
7. Aţi examinat minuţios experienţa colaborării cu NATO a Australiei, a Coreei de Sud etc. în baza unor astfel de parteneriate? Sunteţi la curent cu misiunile militare la care au participat aceste ţări?
8. În ce măsură sunt influenţate consultările pe care le aveţi cu NATO de declaraţiile politice ale Premierului Dorin Recean, făcute în octombrie 2023 la Bruxelles în timpul întrevederii cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg?
9. Care sunt riscurile ca Republica Moldova să fie atrasă în acţiuni militare pe linia NATO după semnarea noului parteneriat?
10. Sunteţi conştient de urmările ce pot avea loc ca urmare a negocierii în secret a unui document care ar putea să nu fie acceptat de cea mai mare parte a cetăţenilor Republicii Moldova?
Aştept răspunsurile la aceste întrebări în forma pe care o veţi considera cea mai bună – în scris sau public. Importantă nu e forma, ci însăşi răspunsurile şi vă asigur, Dle ministru, că aceste răspunsuri sunt aşteptate nu doar de mine, ci şi de o mare parte din cetăţenii Republicii Moldova.
Cu respect,
Irina Vlah, fondator şi Preşedinte al „Platformei Moldova”