LIDERUL „PARTIDULUI NOSTRU” RENATO USATII A CERUT DONAȚII DIN DIASPORĂ PENTRU CAMPANIA ELECTORALĂ PREZIDENȚIALĂ
Președintele „Partidului Nostru” Renato Usatîi, care intenționează să candideze la alegerile prezidențiale, a cerut diasporei moldovenești de peste hotare să doneze bani pentru campania electorală. Potrivit agenției de presă INFOTAG, politicianul a făcut această declarație marți seara la postul de televiziune RLive.
Răspunzând la o întrebare despre finanțarea „Partidului Nostru”, precum și despre viitoarea campanie electorală prezidențială, politicianul a spus că acum cheltuiește banii pe care partidul îi primește de la bugetul de stat în funcție de rezultatele alegerilor locale generale.
„Mi-e rușine să mă duc la alegătorii săraci și să le cer să dea 10.000 de lei pentru campania electorală. Și nu pot să cheltuiesc banii mei personali pentru că este interzis prin lege. În această situație, m-am adresat diasporei noastre din străinătate și i-am rugat să trimită două sau trei mii de euro pentru viitoarea campanie electorală”, a declarat Usatîi.