MOLDOVA VA SEMNA CONVENȚIA-CADRU A CONSILIULUI EUROPEI PRIVIND INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ, DREPTURILE OMULUI, DEMOCRAȚIA ȘI STATUL DE DREPT
Republica Moldova va semna Convenția-cadru a Consiliului Europei privind inteligența artificială, drepturile omului, democrația și statul de drept. După cum informează INFOTAG, Convenția va fi deschisă spre semnare în cadrul Conferinței informale a miniștrilor justiției din statele membre ale Consiliului Europei, care va avea loc la Vilnius (Lituania) la 5 septembrie.
Convenția conține 36 de articole cu dispoziții în temeiul cărora statele semnatare se străduiesc să se asigure că activitățile din ciclul de viață al sistemelor de inteligență artificială (IA) sunt pe deplin compatibile cu drepturile omului, democrația și statul de drept. Documentul stabilește principii clare pentru a asigura utilizarea democratică și responsabilă a inteligenței artificiale. Documentul oferă, de asemenea, un cadru pentru cooperarea regională privind inteligența artificială.
Convenția-cadru este un document suplimentar la Legea Uniunii Europene privind inteligența artificială, care urmează să fie transpusă în legislația națională după aderarea Republicii Moldova la UE. Convenția a fost aprobată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 17 mai 2024.