FERMIERII VOR ÎNCEPE PROTESTELE PE 16-17 SEPTEMBRIE PENTRU INSTITUIREA STĂRII DE URGENȚĂ ÎN AGRICULTURĂ DIN CAUZA SECETEI
Protestele agricultorilor, care doresc ca Guvernul să declare stare de urgență în agricultură din cauza secetei, vor începe pe 16-17 septembrie. Potrivit “INFOTAG”, acest lucru a fost anunțat joi seara la Agro-TV de către Sergiu Ștefanco, unul dintre liderii Asociației „Forța Fermierilor”, care a subliniat că „fermierii sunt hotărâți să protesteze până își vor atinge scopurile”.
„Din păcate, protestele sunt singurul nostru argument pentru dialogul cu guvernul, pentru că fără proteste în masă nimeni nu este dispus să discute cu noi”, a spus el.
Ștefanco a precizat că vineri, 13 septembrie, reprezentanții Asociației „Puterea Fermierilor” se vor întâlni cu ambasadorul UE în Republica Moldova pentru a-i transmite situația reală din agricultura țării.
„Partenerii europeni vor să vadă Moldova ca pe o țară dezvoltată, cu o agricultură avansată, sau țin cont doar de interesele lor în republică”, a spus el, exprimându-și nemulțumirea că autoritățile nu știu cum să negocieze cu Bruxelles-ul pentru a obține sprijin financiar pentru agricultori, așa cum fac autoritățile din Polonia sau România.
Potrivit lui Ștefanco, „acest guvern nu vrea să salveze agricultura din Republica Molodva”.
El și-a exprimat nedumerirea cu privire la momentul înghețării rambursării datoriilor la credite pentru agricultori pentru numai șase luni, citând exemplul României vecine, unde a fost impusă starea de urgență în agricultură până în octombrie 2025, când agricultorii vor avea deja bani din vânzarea culturilor.