Premierul Dorin Recean, în discuții cu ambasadorii Comitetului pentru Politică şi Securitate al Consiliului Uniunii Europene
8 noiembrie 2024, Chișinău – Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu ambasadorii Comitetului pentru Politică şi Securitate al Consiliului Uniunii Europene (COPS). Oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, situația regională actuală, precum și obiectivele setate de Executiv în vederea reformării domeniilor-cheie pentru dezvoltarea țării.
Premierul Dorin Recean a apreciat sprijinul ferm al statelor membre UE pentru agenda europeană implementată de autoritățile de la Chișinău, accentuând că eforturile se vor concentra, în continuare, pe asigurarea păcii și securității, reformarea justiției și lupta împotriva corupției, creșterea economică și atragerea investițiilor străine.
În același timp, prim-ministrul a vorbit despre experiența și concluziile autorităților în urma desfășurării scrutinului prezidențial și a referendumului constituțional, accentuând încercările de a influența rezultatele acestora prin dezinformare, război hibrid și scheme de cumpărare a voturilor.
„Cetățenii Republicii Moldova au făcut o alegere istorică, în ciuda interferențelor masive și acțiunilor de la Kremlin de a submina votul democratic. Vom continua să construim o țară europeană, cu instituții reziliente și să asigurăm supremația legii, pacea și prosperitatea”, a spus premierul Dorin Recean.
La rândul lor, ambasadorii au reafirmat angajamentul Uniunii Europene de a oferi țării noastre suportul necesar, inclusiv pentru accelerarea reformelor așteptate de cetățeni: „Facem parte din aceeași familie europeană și, împreună, vom continua să ajutăm Republica Moldova să sporească stabilitatea și prosperitatea țării pe calea sa europeană”.