CONECTAREA A 14 LOCALITĂȚI LA REȚELELE „MOLDOVAGAZ” AR PUTEA DURA ÎNTRE 6 ȘI 9 LUNI - VADIM CEBAN
Potrivit lui Ceban, conform deciziei Comisiei Naționale pentru Situații de Urgență (CNSU), „Moldovagaz” trebuie să prezinte Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) un plan de reconectare a 14 localități, care se află pe malul drept al râului Nistru, dar sunt conectate la rețelele de alimentare cu gaze din regiunea transnistreană.
„Planul de reconectare la rețelele Moldovagaz urmează să fie prezentat la ședința ANRE de vineri, 10 ianuarie. Proiectarea și construcția noilor conducte de gaze și a punctelor de conectare vor fi efectuate în paralel și în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Ceban.
Șeful companiei nu a precizat cât timp ar putea dura lucrările, dar a lăsat să se înțeleagă că este vorba despre un proces pe termen lung. Astfel, este puțin probabil ca locuitorii din aceste sate să poată avea acces la gaze încă din această iarnă.
„În medie, astfel de lucrări durează între 6 și 9 luni cel puțin. Vom încerca să reducem intervalul de timp, dar nu pot numi un moment anume. Dacă luăm în considerare întregul ciclu al proiectului - de la inițiere, proiectare până la achiziții și alte proceduri - este nevoie de timp. De obicei, implementăm programul de investiții din februarie până în decembrie, ceea ce înseamnă 9-10 luni. În acest caz, lucrările vor fi efectuate urgent, cât mai curând posibil”, a dat asigurări Vadim Ceban.
De asemenea, costul investițiilor este încă neclar. Suma aproximativă va fi prezentată ANRE pentru aprobare.