PENSIA MEDIE ÎN MODOVA A CRESCUT CU 285 DE LEI PE PARCURSUL ANULUI, DAR NUMĂRUL BENEFICIARILOR A SCĂZUT CU 777
Numărul beneficiarilor de pensii în Moldova la începutul lunii aprilie a constituit 670.671 - cu 777 mai puțin decât cu un an în urmă. În același timp, pensia medie a constituit 3.988 lei (înainte de indexare), fiind în creștere cu 285 lei.
INFOTAG relatează că, potrivit datelor Fondului Național de Asigurări Sociale, majoritatea absolută (528.500) beneficiază de pensii pentru limită de vârstă (3.995 lei în medie), iar 95.400 de pensii de invaliditate (2.659 lei).
Cele mai mari pensii - 15.815 lei - sunt pentru unele categorii de lucrători din aviația civilă (427 de persoane), iar cele mai mici - pentru vechime în muncă - 1.788 de lei.
Peste 91 de mii de moldoveni sunt beneficiari de alocații sociale de stat - cu 5,2 mii mai mult decât în primul trimestru al anului 2024. Mărimea alocațiilor pentru persoanele cu dizabilități variază de la 1.359 la 1.904 lei pe lună.
Mărimea indemnizației forfetare pentru naștere a crescut pe parcursul anului de la 20.000 la 21.350 de lei, iar mărimea pensiei minime - de la 2.620 la 2.777 de lei.