CALEA EUROPEANĂ SAU ULTIMUL MANDAT AL MAIEI SANDU?
De Andy Vermaut, președintele Consiliului Mondial pentru Diplomație Publică și Dialog Comunitar, The Brussels Times
La un an după realegerea Maiei Sandu în noiembrie 2024 – și după succesul la limită al referendumului care a consacrat în Constituție parcursul de aderare la UE – alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 devin un test esențial pentru direcția democratică și orientarea europeană a Republicii Moldova.
Aceste alegeri vor decide dacă guvernul pro-european își păstrează mandatul de reformă, influențând direct ritmul și credibilitatea negocierilor de aderare la UE, începute în vara lui 2024. Ceea ce părea a fi o poveste de succes european odată cu venirea la putere a Maiei Sandu, trezește acum îngrijorare la Bruxelles, unde se accentuează dubiile privind calitatea guvernării și soliditatea cursului european.
În ciuda dimensiunilor sale modeste, Moldova ocupă o poziție geopolitică strategică între România – stat membru al UE – și Ucraina, aflată în război. Cu un electorat de aproximativ 2,8 milioane de persoane, țara a devenit un punct de tensiune în ecuația geopolitică a Europei.
Moldova se confruntă și cu provocări demografice acute. Aproape o treime din populația activă pleacă anual peste hotare, iar remitențele reprezintă circa 30% din PIB. Mulți cetățeni dețin dubla sau chiar tripla cetățenie – română, bulgară, rusă, ucraineană – amplificând influența diasporei asupra politicii interne.
Agricultura rămâne esențială pentru securitatea alimentară a țării, mai ales în contextul războiului din Ucraina. În același timp, conflictul înghețat din Transnistria, susținută de Rusia, continuă să destabilizeze scena politică internă. Aceste amenințări externe nu doar ridică miza pentru dezvoltarea democratică, ci aduc în prim-plan o dilemă mai profundă: deși administrația Sandu este creditată pentru fermitatea sa față de influența Kremlinului, criticii susțin că retorica securității naționale este folosită tot mai frecvent pentru a justifica acțiuni nedemocratice împotriva opoziției și a presei – adesea fără transparență.
Se estompează astfel granița dintre preocupările legitime de securitate și calculele politice. În societate se amplifică dezbaterea privind linia de echilibru dintre apărarea suveranității și respectarea normelor democratice.
Sandu sub presiune
Victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din 2020, urmată de triumful partidului său – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – în parlamentarele din 2021, a deschis calea pentru reforme ambițioase: în justiție, anticorupție și apropierea de UE.
Dar reformele s-au lovit rapid de opoziția populiștilor și de rezistența instituțională. Referendumul din 2024 privind aderarea la UE, gândit să întărească mandatul Maiei Sandu, a înregistrat o prezență de doar 44%. Voturile diasporei au fost decisive, însă în țară entuziasmul a scăzut vizibil.
Criticii avertizează tot mai des asupra unor derive autoritare în stilul de guvernare al Maiei Sandu. Acuzațiile vizează concentrarea puterii, politizarea reformei justiției și reprimarea opoziției sub pretextul luptei anticorupție – practici care subminează valorile democratice și trezesc îngrijorare în UE cu privire la statul de drept.
Un raport OSCE privind alegerile de anul trecut a documentat numeroase abuzuri administrative din partea apropiaților Maiei Sandu. Postul public Teleradio-Moldova a oferit o acoperire media vădit dezechilibrată, favorabilă guvernării.
În Găgăuzia, acțiunile autorităților centrale – controale fiscale și dosare penale împotriva bașcanei Evghenia Guțul – sunt percepute ca forme de presiune politică. Una dintre cele mai controversate propuneri ale Maiei Sandu, de a numi personal procurorul general sub umbrela reformei anticorupție, a stârnit o polemică intensă privind independența justiției.
Pe plan economic, situația se înrăutățește: tarifele cresc, veniturile scad, iar 33,6% din populație trăiește sub pragul sărăciei, potrivit datelor Programului Alimentar Mondial și ale Biroului Național de Statistică. Presiunea asupra guvernării Sandu se adâncește, iar capacitatea sa de a livra dezvoltare socio-economică sustenabilă este pusă tot mai des sub semnul întrebării.
Partenerii occidentali, inclusiv Statele Unite, au reacționat deja. În urma criticilor privind cheltuirea ineficientă a fondurilor USAID, Washingtonul a redus unele programe de asistență și a impus o taxă vamală de 31% pentru exporturile moldovenești – cea mai mare rată aplicată vreunei țări post-sovietice.
Implicații pentru strategia de extindere a UE
Alegerile din septembrie nu vor defini doar cursul intern al Moldovei, ci vor funcționa și ca test de stres pentru strategia de extindere a Uniunii Europene.
O nouă forță politică pro-europeană câștigă teren: blocul „Alternativa”, fondat la începutul lui 2025 de primarul Chișinăului, Ion Ceban, fostul procuror Alexandr Stoianoglo, ex-premierul Ion Chicu și strategul politic Mark Tkaciuk. Aceștia propun o alternativă mai moderată, social-democrată și anticorupție față de PAS – și câștigă rapid popularitate.
De cealaltă parte, forțele pro-ruse se coagulează în jurul alianței „Pentru Moldova”, formată din socialiști, comuniști și lideri regionali precum Irina Vlah. Potrivit sondajelor, acest bloc ar putea obține în jur de 20% din voturi. În ecuație rămâne și blocul „Victoria”, susținut de oligarhul fugar Ilan Șor, deși ultimele date ale Comisiei Electorale Centrale pun sub semnul întrebării participarea sa în alegeri.
UE a pariat puternic pe Moldova – acordându-i statutul de candidat în iunie 2022 și promovând guvernarea Sandu drept un model de succes democratic. Dar pe măsură ce se acumulează întrebări legate de guvernare și de respectarea normelor democratice, chiar și acest caz „ideal” de integrare este reevaluat – împreună cu criteriile prin care UE evaluează pregătirea unei țări pentru aderare.
Spre deosebire de ciclurile electorale anterioare, reduse adesea la o alegere între Est și Vest, alegerile din 2025 aduc în discuție teme mult mai profunde: reziliența instituțională, statul de drept și beneficiile concrete ale integrării europene.
O eventuală înfrângere a PAS nu ar însemna doar o deviere de la traiectoria europeană, ci și o provocare majoră pentru Uniunea Europeană, care va fi nevoită să gestioneze noi realități politice și să se adapteze unui context regional mai pluralist.
